S.C. Romadaptări S.R.L.

Adaptări Auto – Sovata

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Menu
  • Prima pagină
  • Prezentare
  • Înmatriculare
    • Vehicule noi
    • Vehicule import
    • Vehicule importate – Leasing
    • Vehicule radiate
  • Galerie
  • Legislație
    • Capitolul I
    • Capitolul II
    • Capitolul III
  • Contact
  • Linkuri
  • Confidențialitate

Capitolul I

CAPITOLUL I
Dispoziții generale, definiții și principii

Art. 1. – Prezenta lege reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora.
Art. 2. – (1) Persoanele cu handicap, în înțelesul prezentei legi, sunt acele persoane cărora, datorită unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.
(2) De dispozițiile prezentei legi beneficiază copiii și adulții cu handicap, cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reședința în România.
Art. 3. – Protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:
a) respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului;
b) prevenirea și combaterea discriminării;
c) egalizarea șanselor;
d) egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă;
e) solidaritatea socială;
f) responsabilizarea comunității;
g) subsidiaritatea;
h) adaptarea societății la persoana cu handicap;
i) interesul persoanei cu handicap;
j) abordarea integrată;
k) parteneriatul;
l) libertatea opțiunii și controlul sau decizia asupra propriei vieți, a serviciilor și formelor de suport de care beneficiază;
m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;
n) protecție împotriva neglijării și abuzului;
o) alegerea alternativei celei mai puțin restrictive în determinarea sprijinului și asistenței necesare;
p) integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi și obligații egale ca toți ceilalți membri ai societății.
Art. 4. – Autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanții societății civile, precum și persoanele fizice și juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligația să promoveze, să respecte și să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanță cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum și cu celelalte acte interne și internaționale în materie la care România este parte.
Art. 5. – În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile folosite au următoarele semnificații:
1. acces neîngrădit al persoanei cu handicap – accesul fără limitări sau restricții la mediul fizic, informațional și comunicațional;
2. accesibilitate – ansamblul de măsuri și lucrări de adaptare a mediului fizic, precum și a mediului informațional și comunicațional conform nevoilor persoanelor cu handicap, factor esențial de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor persoanelor cu handicap în societate;
3. adaptare – procesul de transformare a mediului fizic și informațional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile și persoanelor cu handicap;
4. adaptare rezonabilă la locul de muncă – totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă al persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziționarea de echipament, dispozitive și tehnologii asertive și alte măsuri asemenea;
5. angajare asistată – opțiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obișnuite de pe piața competitivă a muncii și care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă și la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare;
6. asistent personal al persoanei cu handicap grav – persoana care supraveghează, acordă asistenta și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap;
7. asistent personal profesionist – persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condițiile precizate de lege;
8. asistenta vie – include asistenta animală, ca de exemplu, câinele-ghid;
9. atelier protejat – spațiul adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, unde acestea desfășoară activități de formare, dezvoltare și perfecționare a abilităților; poate funcționa în locații din comunitate, în centre de zi, în centre rezidențiale și în unități de învățământ speciale;
10. bugetul personal complementar – stabilește limitele cheltuielilor personale din cursul unei luni, în funcție de gradul de handicap, pentru plata taxei de abonament radio/TV, a abonamentului telefonic cu impulsuri incluse și a taxei pentru abonamentul la curentul electric;
11. căi și mijloace de acces – elementele prin care se asigură accesul în clădirile publice și care asigură posibilitatea deplasării persoanelor cu handicap în interiorul clădirii;
12. cerințe educative speciale – necesitățile educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistenta complexă de tip medical, social etc.;
13. clădiri de utilitate publică – clădirile aparținând instituțiilor publice și private care oferă populației diferite tipuri de servicii;
14. comisie de evaluare a persoanelor adulte cu handicap – organul de specialitate fără personalitate juridică în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, ale cărei atribuții principale sunt stabilite prin prezenta lege;
15. contractare – procedura de finanțare/cofinanțare de către autoritățile administrației publice locale a serviciilor sociale publice realizate de furnizorii privați de servicii sociale, acreditați în condițiile legii;
16. dizabilitate – termenul generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare, definite conform Clasificării internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, adoptată și aprobată de Organizația Mondială a Sănătății, și care relevă aspectul negativ al interacțiunii individ-context;
17. egalizarea șanselor – procesul prin care diferitele structuri sociale și de mediu, infrastructura, serviciile, activitățile informative sau documentare devin disponibile și persoanelor cu handicap;
18. incluziune socială – setul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării și comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;
19. indemnizație lunară – prestația socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de șanse, asigurarea unei vieți autonome și favorizarea incluziunii lor sociale;
20. integrare socială – procesul de interacțiune dintre individ sau grup și mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcțional al pârților;
21. însoțitor – persoana care acompaniază persoana cu handicap și care beneficiază de drepturi în condițiile prevăzute de lege;
22. loc de muncă protejat – spațiul aferent activității persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puțin locul de muncă, echipamentul, toaleta și căile de acces;
23. manager de caz – membrul echipei pluridisciplinare care coordonează, monitorizează și evaluează îndeplinirea planului individual de servicii, precum și măsurile luate în legătură cu adultul cu handicap;
24. plan individual de servicii – documentul care fixează obiective pe termen scurt, mediu și lung, precizând modalitățile de intervenție și sprijin pentru adulții cu handicap, prin care se realizează activitățile și serviciile precizate în programul individual de reabilitare și integrare socială;
25. program individual de reabilitare și integrare socială – documentul elaborat de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, în care sunt precizate activitățile și serviciile de care adultul cu handicap are nevoie în procesul de integrare socială;
26. reprezentant legal – părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile fată de persoana cu handicap;
27. șanse egale – rezultatul procesului de egalizare a șanselor, prin care diferitele structuri ale societății și mediului sunt accesibile tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;
28. tehnologie asertivă și de acces – tehnologia care asigură accesul cu șanse egale al persoanelor cu handicap la mediul fizic, informațional și comunicațional;
29. unitate protejată autorizată – operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap.

 

FaceBook

FaceBook
  • Prima pagină
  • Prezentare
  • Înmatriculare
    • Vehicule noi
    • Vehicule import
    • Vehicule importate – Leasing
    • Vehicule radiate
  • Galerie
  • Legislație
    • Capitolul I
    • Capitolul II
    • Capitolul III
  • Contact
  • Linkuri
  • Confidențialitate

Copyright © 2023 S.C. Romadaptări S.R.L. | Created by WebitUp.eu